Pentru cei care urmaresc periodic stirile IT sau cel putin pe cele legate de tehnologie, anuntul de mai sus nu mai este o noutate. Odata cu declaratia Toshiba ca renunta la formatul concurent HD DVD, „razboiul formatelor“ pentru urmatorul suport video si-a desemnat castigatorul in forma promovata de Sony.
Sunt prea tanar sa-mi amintesc de razboiul BetaMax-VHS insa, cel putin acum, standardul tehnologic mai bun – cel putin din punctul de vedere al capacitatii – s-a impus in fata celui mai ieftin, ceea ce persoanelor tehnofile cred ca le-a sunat foarte bine. In plus, ca o gluma, Bluray suna si atunci cand il pronunti mai bine decat strepezitul printre dinti HD DVD.
In sfarsit, lucrurile s-au limpezit si au rasuflat usurati majoritatea specialistilor. A fost inlaturata confuzia referitor la supravietuitor, nu vom asista la o impartire a consumatorilor in doua tabere, iar studiourile au acum cale libera sa promoveze noul format pe o piata unitara ce detine acasa, in totalitate, playere Bluray.
Pana aici, toate bune, insa inaintea celui mai important targ tehnologic – Cebit -, Sony a anuntat preturile noilor playere Bluray. Iar atunci cand toti ne asteptam la costuri in jur de 200 de dolari, cele doua modele au iesit cu un pret recomandat de 400, respectiv 500 de dolari.
Interesant ce poate face lipsa de concurenta pentru consumator. Nu regret incheierea „razboiului formatelor“, insa as fi preferat sa se amane deznodamantul pana atunci cand preturile ar fi ajuns la o valoare acceptabila pentru noi, simplii consumatori de tehnologie.
Bluray a invins, in concluzie, poate ramane scump in continuare!
Articol original: http://www.financiarul.com/articol_4051/bluray-a-invins—consumatorul-a-castigat-sau-a-pierdut.html