Companiile trebuie să‑și concentreze resursele pe core‑business, lăsând domenii de suport, ca IT‑ul, în sarcina specialiștilor externi.
De ce externalizarea este cea mai scurtă cale pentru îmbunătățirea profitabilității?
Trendul prin care cele mai profitabile companii apelează la furnizorii externi specializați pentru acoperirea unor funcții din afara domeniului principal de activitate este în creștere explozivă în România. Pentru a nu rămâne în urmă, din ce în ce mai multe companii locale iau în considerare externalizarea unor funcții interne către furnizorii ce oferă aceste servicii.
“Anul trecut au apelat la externalizare IT cu 50% mai multe companii față de 2010. În plus, am început să colaborăm cu companii din afara României ce folosesc serviciile noastre pentru piețele din Marea Britanie și Cehia. Pentru serviciile ce necesită un nivel înalt de expertiză, specialiștii români au potențialul să zguduie din temelii piața europeană. Nivelul de pregătire al acestora este foarte înalt, sunt creativi și orientați către găsirea de soluții, sunt implicați în proiecte, iar feedback-ul primit din exterior este impresionant de favorabil.”, precizează Bogdan Tudor, CEO al Class IT Outsourcing.
Cuvântul-cheie în acest domeniu este eficacitatea, mai exact sprijinul acordat companiei-client pentru o activitate mai rapidă și focusată pe rezultate. Cele mai multe companii de outsourcing identifică proactiv potențiale oportunități de îmbunătățire a activității clienților proprii și contribuie decisiv la eficientizarea acestora.
Partenerul extern, polița de asigurare a performanței
Alături de un furnizor extern, o companie beneficiază de o poliță de asigurare de funcționare continuă a funcției livrate, prin intermediul standardelor de predare a serviciilor asumate, ceea ce face ca riscurile asociate să fie reduse considerabil. De exemplu, una dintre companiile de top din industria de asigurări a avut pe tot parcursul anului 2011 o funcționalitate de 100% a platformelor proprii de gestiune a vânzărilor prin intermediul partenerilor. Pentru asemenea companii, o oră de nefuncționare poate produce pagube semnificative – uneori, de până la câteva procente din cifra de afaceri – sau poate duce la pierderea de oportunități importante ceea ce se traduce imediat în performanțele financiare, iar serviciile oferite de o companie expert în domeniul de activitate propriu previn asemenea situații.
Pentru a realiza acest lucru, companiile de profil investesc continuu în specializarea angajaților pentru ca pregătirea și experiența lor să fie punctele forte într-o piață care devine din ce în ce mai competitivă.
În Uniunea Europeană, serviciile de externalizare rămân în topul tendințelor economice în anul 2011, aspect determinat în special de nivelul experienței și expertizei aplicate. Pe lângă acestea, și în SUA serviciile de externalizare rămân competitive, trendul principal la nivelul UE și SUA fiind unul de îmbunătățire și creștere. Studiile disponibile arată că din ce în ce mai multe companii identifică outsourcing-ul ca un pas direct către eficiență, creșterea productivității și, în final, dezvoltarea companiei pe care o conduc.
De ce apelează companiile în creștere la externalizare?
“Nu întâmplător, o analiză realizată intern relativ la cifra de afaceri a companiilor ce au apelat la noi pentru externalizarea IT a reliefat o creștere medie a cifrei de afaceri a companiilor-client de 13,7%. Acest lucru vine să confirme trendul prin care cele mai dinamice companii, cele atente la evoluția pieței și care exploatează avantajele competitive oferite de externalizare IT în interesul afacerii proprii sunt cele ce raportează cele mai bune rezultate economice”, a adăugat președintele Class IT.
Lipsa de experiență și expertiză de care companiile au nevoie pentru recrutarea eficientă a specialiștilor, nevoia de a monitoriza performanțele angajaților specializați, lipsa atenției acordate cu privire la protecția datelor, “bomba cu ceas” reprezentată de costurile suplimentare și distragerea atenției persoanelor cu putere de decizie de la activitățile cu adevărat productive și orientarea prea mult în domenii de suport fără impact asupra performanțelor companiei, sunt câteva dintre motivele pentru care companiile se îndreaptă către contractele cu firme de externalizare.
Aceste companii de specialitate realizează de cele mai multe ori o infuzie de expertiză proprie în companiile-client, în condiții de costuri mai mici. Rezultatele aduse de experți pot fi remarcate rapid în performanțele generale ale companiei. În plus, angajamentul pentru contractarea unor resurse este minim și oferă o flexibilitate mult mai ridicată, precum și îmbunătățirea adaptabilității în funcție de contextul economic.
Clienții furnizorilor serviciilor de externalizare vor câștiga atât pe termen scurt, prin îmbunătățirea performanțelor companiei pe de o parte, cât și pe termen lung, prin acoperirea riscurilor de operare ale afacerii pe care o administrează.